Școala gimnazială
Școala gimnazială
Găsirea propriului drum în gimnaziu
În gimnaziu, prioritatea noastră principală este să ne sprijinim elevii în călătoria lor de la copilărie la tinerețe, cu toate bucuriile, frustrările, complexitățile și realizările care vin odată cu aceasta.
Cum reușim să îi sprijinim pe pre/adolescenții noștri parcursul unei perioade care impune provocări atât părinților, cât și profesorilor? În primul rând, prin a investi timp și interes pentru fiecare, în parte. Elevii au nevoie să știe că noi formăm o comunitate, că avem interese comune și că sunte de partea lor în orice demers educativ sau emoțional. Profesorii lor reușesc să creeze legături profunde și un impact deosebit de puternic, odată cu oferirea unor scopuri valoroase, dincolo de parcurgerea programei.
Un subiect foarte important la acestă vârstă îl reprezintă siguranța școlară. Școala Gimnazială SEB investește foarte mult interes în acest domeniu, elevii fiind supravegheați îndeaproape și implicați în înțelegerea și cultivarea stării de bine proprii. Pe lângă toate mecanismele siguranței prevăzute de lege, școala reușește să mențină un climat echilibrat și armonios prin abordarea emoțională corectă a elevilor săi.
Pe măsură ce elevii noștri cresc, cresc și responsabilitățile și independența lor, toate acestea pentru a se pregăti pentru provocările etapei următoare, liceul.
Curriculum-ul la nivelul gimnazial
Curriculum-ul reprezintă ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului sau şcolar.
Școala Gimnazială SEB aplică în activitatea sa Curriculum-ul național, fiind o școală acreditată pentru învățământul tradițional.
Pregătirea academică se realizează la un nivel înalt, prin metode și tehnici de lucru interactive, astfel încât fiecare elev să atingă performanța la nivel individual.
Ne încurajăm elevii să își identifice puntele forte, pe măsură ce dobândesc abilități intelectuale, emoționale, sociale și fizice complexe. Credem că gimnaziul ar trebui să fie o perioadă de spontaneitate și exuberanță, de confruntare cu situații problematice și de explorare a căilor de a o depăși. Considerăm această perioadă ca un moment esențial pentru îndrumare din partea adulților, de creare a unor legături pe viață cu prieteni noi și vechi și de încurajare a studiului.
Școala gimnazială îmbrățișează libertatea elevului de a pune întrebări și de a experimenta satisfacția de a explora, de a-și depăși limitele, de a provoca gândirea colegilor și a profesorilor săi.
Orarul nivelului gimnazial include atât disciplinele de studiu cuprinse în planul- cadru de învățământ, precum și activități specifice școlii noastre, pe cale le propunem elevilor pentru a le facilita o dezvoltare completă și adaptată tuturor: proiecte și programe (Antidrog, Antibullying, Siguranță în mediul online, Consiliere școlară, Boovie etc.), concursuri și olimpiade școlare, Revista școlii, clubul de lectură, clubul de excelență în matematică, Debate.
Dincolo de clasă la nivelul gimnazial
Elevii de gimnaziu sunt implicați într-o multitudine de activități, atât în clasă, cât și în afara ei, care le permit să-și urmeze pasiunile.
Oricine poate găsi ceva ce-i place să facă la SEB: fie că pasiunea ta este aceea de a scrie pentru revista literară a școlii sau de a explora știința într-un laborator de cercetare, să joaci șah sau să cânți la pian. Nu știi care sunt interesele tale, dar ești curios și vrei să-ți explorezi oportunitățile? Atunci locul tău este aici.
Prevenție și Antidrog
Starea de bine și Antibullying
Siguranță în mediul online
Festivalul Boovie
Consiliere școlară
Debate
Clubul de lectură
Clubul de matematică
Revista școlii
Examenele Cambridge